În arhitectura securității naționale, actorii statali și non-statali joacă roluri esențiale, fie în menținerea, fie în destabilizarea ordinii. Dacă actorii statali sunt relativ ușor de identificat – guverne, instituții oficiale, organizații internaționale –, cei non-statali operează adesea în umbră, dar cu un impact tot mai semnificativ. România, ca stat democratic aflat într-o zonă geostrategică sensibilă, are obligația de a înțelege și gestiona eficient ambele tipuri de actori.
„Actorii statali sunt vizibili. Îi vezi în structuri, în uniforme, în declarații. Cei non-statali sunt adesea mai periculoși tocmai pentru că acționează din umbră – fără responsabilitate și fără reguli”, afirmă Bogdan Steriopol, specialist în comunicare strategică și politici de securitate.
Actorii statali: pilonii ordinii și ai puterii oficiale
Actorii statali sunt entități guvernamentale și instituții publice, legitime constituțional și funcționând pe baza legii. În România, aceștia includ:
- Președintele României, comandant al forțelor armate și șef al CSAT;
- Guvernul, prin MApN, MAI, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Externe;
- Serviciile de informații – SRI (intern), SIE (extern), STS și SPP;
- Parlamentul, prin comisiile de apărare și control al serviciilor.
La nivel internațional, România este parte a unor alianțe și organizații interguvernamentale: NATO, Uniunea Europeană, ONU, OSCE.
„Statul este principalul garant al securității. Dar în lumea modernă, niciun stat nu mai poate funcționa izolat. Parteneriatele strategice sunt vitale, iar România trebuie să rămână activă, vocală și implicată în marile alianțe”, subliniază Bogdan Steriopol.
Actorii non-statali: influența din afara structurilor oficiale
Actorii non-statali nu aparțin oficial unui stat, dar pot influența decisiv securitatea – pozitiv sau negativ. Exemple:
Actori non-statali negativi:
- grupări teroriste (ISIS, Al-Qaeda, celule radicalizate);
- criminalitate organizată transnațională (trafic de droguri, persoane, arme);
- hackeri și grupări cibernetice (uneori sprijinite de state ostile);
- companii private sau entități economice cu interese geopolitice agresive;
- rețele de dezinformare, influenceri radicali sau ONG-uri cu scop destabilizator.
Actori non-statali pozitivi:
- organizații neguvernamentale implicate în combaterea traficului, extremismului și promovarea drepturilor omului;
- mass-media responsabilă, care sprijină eforturile democratice;
- sectorul privat în infrastructuri critice – IT, telecom, energie – colaborând cu statul;
- cetățenii activi și informați, educați în spirit civic.
„Să nu uităm că și cetățeanul informat este un actor de securitate. Când refuză manipularea și semnalează riscurile, devine parte din apărarea societății”, spune Bogdan Steriopol.
România și echilibrul între actorii statali și non-statali
Relația dintre stat și ceilalți actori este în continuă adaptare. Instituțiile recunosc tot mai mult importanța colaborării cu societatea civilă și mediul privat, mai ales în securitatea cibernetică, educație pentru securitate și prevenirea radicalizării. Totuși, lipsa de transparență sau suspiciunile nejustificate pot crea tensiuni.
„Democrația reală înseamnă parteneriat. Nu putem construi un sistem modern doar prin ordine și comandă. Avem nevoie de încredere reciprocă între stat și cetățeni, între guvern și societate”, subliniază Steriopol.
„Într-o lume dominată de rețele, securitatea nu mai e verticală, ci orizontală!”
Actorii relevanți nu mai sunt doar cei în uniforme sau funcții oficiale. Într-o lume interconectată, un server privat poate bloca un spital, iar o postare falsă poate genera o criză politică. România are datoria să recunoască acest ecosistem și să construiască un cadru coerent de cooperare între stat, privat și societatea civilă.
„Într-o lume dominată de rețele, securitatea nu mai e verticală, ci orizontală. Dacă nu învățăm să lucrăm împreună – stat, privat, societate civilă – vom fi mereu cu un pas în urmă”, avertizează Bogdan Steriopol.
